INCURSIUNE IN TIMP 3

Niciodată expresia „Cortină de Fier” nu a fost mai apropiată de realitate ca in 1961. Până la căderea sa, pe 9 noiembrie 1989, el a fost teatrul dramelor umane, al tensiunilor politice şi un teren de propagandă în toate direcţiile. Nimeni nu a uitat, de exemplu, faimosul „Ich bin ein Berliner” rostit în imediata apropiere a Zidului de către preşedintele Kennedy, în iunie 1963, după cum nimeni nu a uitat nici toate tentativele de trecere – cu un submarin pe sub apele râului Spree, prin tuneluri, străpungeri în forţă etc. – care, frecvent, sunt oprite de gloanţele poliţiştilor est-germani.

Nimeni, în sfârşit, nu va fi uitat imaginile din acea noapte de toamnă a lui 1989, când o mulţime entuziasmată a atacat cu pioleţii zidul acoperit de graffiti. Nu se poate nega totuşi că acest „Zid al Ruşinii”, cum a fost el botezat în foarte scurt timp, va rămâne în amintiri drept unul dintre semnele marcante ale marilor tragedii totalitare ale secolului XX şi în acelaşi timp, ale voinţei înverşunate pe care oamenii au avut-o dintotdeauna de-a trăi liberi.

Când a fost dat publicităţii pe 9 noiembrie 1989 un decret al oficialităţilor est-germane care permitea trecerea liberă a frontierei, mase uriaşe de est-berlinezi s-au apropiat de zid şi, în cele din urmă au traversat prin toate punctele de trecere, unindu-se cu mulţimea din Berlinul Occidental într-o atmosferă sărbătorească. Zidul a fost în cele din urmă distrus de mulţimile euforizate într-o perioadă de câteva săptămâni, căderea acestei bariere fiind primul pas către reunificarea Germaniei.