MEDITATIE

De nenumarate ori am simtit nevoiea sa ma retrag in solitudine, sa nu simt prezenta umana in jurul meu sau orice prezenta care poate dauna la un moment dat.

Este acel moment cand iti lipseste orice forma de comunicare cu exteriorul, cand cauti sa  te rezumi la a-ti pune gandurile in ordine si a te impaca cu tine insuti. Imi este greu sa cred ca nu ati ajuns macar o singura data la o idee uitata intr-un colt al memoriei afective si care sa va determine sa o patrundeti  prin meditatie si calm. De multe ori regasesc acest calm fie in muzica terapeutica, fie intr-un spatiu si timp unice, pustii,  edenice,  existente doar pentru mine. Sunetele au efect asupra mintii noastre. Fiind compusa din structuri muzicale psihedelice (sunetele actioneaza asupra psihicului, inducand o stare  de plutire,  rupta de realitate), noi nu  mai percepem  real mediul inconjurator; fiind ancorati undeva “sus”, nu mai revenim cu picioarele pe pamant…ceea ce si urmarim de fapt. Emotia si sunetul au un punct comun: vibratia. Muzica terapeutica este ca o magie care vindeca dizarmonia produsa de emotiile negative.

Imi amintesc insa un fapt: cu ani destul de multi in urma, imi placea sa ma merg in mediul rural, o zona de deal si campie unde, vara, ma retrageam la umbra unor plopi, pescuiam intr-un iaz de mici dimensiuni si la un moment dat adormeam in calmul acela in care doar frunzele copacilor si suieratul vantului isi faceau loc.

Era fantastic…din pacate nu am mai avut ocazia sa o fac pentru ca timpul a dovedit inca o data ca este ireversibil…

Acum ma rezum doar la muzica de camera si vizionarea unor slide show-uri cu imagini care sa ma calmeze, imagini cu peisaje chinezesti sau japoneze ( au ei o sarbatoare interesanta, “festivalul florilor de cires”, cand se aduna in grupuri mari si stau ore in sir, in pozitie reflexiva, privind modul cum are loc inflorirea…e nevoie de rezistenta psihica sa stai atata timp si sa astepti, aproape imperceptibil, o astfel de realizare a naturii).

Un lucru ne reprezinta in mare masura acum: rutina, automatismul…sau cel putin pe mare parte dintre noi macina acest sentiment. Camus avea o exprimare foarte sugestiva pentru aceasta stare de fapt: “Trezire, tramvai, patru ore de birou sau in fabrica, masa, tramvai, patru ore de munca, masa, somn, si luni si marti si miercuri si joi si vineri si sambata – iata un drum pe care il urmam cu usurinta aproape tot timpul. Dar, intr-o zi, ne pomenim intrebandu-ne « Pentru ce?»”. Adevarat graieste maestrul…sunt tipare care ne determina de foarte multe ori sa incercam o detasare de mediul in care traim, sa meditam.