“Rasul pedepseste moravurile” – asa ar suna traducerea din latina a titlului. Daca dictonul isi mai pastreaza valabilitatea in contemporaneitate putem deduce singuri. Partea colocviala a sa e ca umorul, ca si moravurile, a evouat de-a lungul timpului sub varii forme. Dupa o scurta cearta internauta pe care am avut-o cu cineva, pe tema umorului european si a celui american, am decis fara a cugeta prea mult, ca e cazul sa scriu 2 vorbe despre tema in speta.
Definitia clasica a umorului e ca acesta “subliniază tăria şi slăbiciunea făcând totodată legătura între ele, umorul luând naştere în situaţiile de criză, neputinţă de a rezolva anumite probleme, râsul fiind provocat de soluţiile greşite de rezolvare a lor, păstrând mai departe voia bună şi optimismul”, apud Otto Julius Bierbaum.
Acum, transpunerea umorului in comediie din zilele noastre nu e o chestiune prea complexa, cu un pic de machiaj, cu un decor bun, cu personaje fiziognomic hazoase (trasaturile fizice sugereaza latura launtrica) si cu un subiect pe masura putem realiza o comedie (umana sic! ) apreciabila.
Ei bine, disputa pe care am avut-o era legata de comediie americane si cee europene, eu militand pentru cee europene, in special franceze. Argumentul atat de “forte” pe care l-a adus tanarul respectiv era ca filmele comice americane sunt cele mai premiate si vizionate din lume. Asta da argument, nu gluma. Ceea ce nu a luat in calcul e diferenta enorma de promovare…asistam doar la o americanizare a lumii actuale si nicidecum la europenizarea sa. Era mai mult decat cert ca circulatia impetuoasa a productiior de peste ocean e mai mare, ca puterea de patrundere pe pietele internationale e mult superioara celor de pe batranul continent. Dar asta nu inseamna ca sunt mai bune! In timp ce la americani observ un umor cam lipsit de sare si piper, prea sec si prostesc, la europeni, casicismul comucului se intrevede pana si in gestica actorilor sau in maniera acestora de a reaiza un “captatio benevolaentiae” (captarea bunavointei auditoriului). Imi amintesc serialele americane “M.A.S.H” sau “Dadaca” si pun in opozitie cu Benny Hill sau cu inegalabilul comic de limbaj, situatie sau nume din seria “Jandarmul” cu Louis de Funes! Diferenta ca de la cer la pamant.
Observ o crasa mediocritate la americani, in timp ce la europeni identificam un umor cult, clasic, impenetrabil si cvasipotent. La MASH de ce sa razi? De figura lui Radar sau de glumele de alienat ale lui Hawkeye? hmm…ma indoiesc. Numai daca te uiti la fata lui Crouchot sau chiar a lui Puiu Calinescu, te prapadeste rasul fara macar ca ei sa scoata vreun cuvant.
Asta inseamna comedie…sa vezi pe figurile actantior placerea de a juca si sa intelegi mesajul. Unde este mesajul filmelor americane? va spun eu unde…in profitul cat mai mare.
PS: am uitat a sublinia ca sexualitatea din comediile americane nu mai e de mult timp ceva iesit din comun.
E posibil sa existe o doza de subiectivism in mine, insa raman la parerea infexibia ca balivernele americane mai au mult de invatat pana sa ajunga macar la degetul mic al europenilor
Si o mostra de umor romanesc:
Posted by mirela on 22/09/2009 at 12:42 pm09
Cat se poate de comic Puiu Calinescu, n-ai cum sa nu razi!!!!